Mesajul trimis din închisoare de Gică Popescu

Mesajul trimis din închisoare de Gică Popescu
Publicat: 20/05/2014, 08:39
Actualizat: 31/07/2014, 14:30

„Doresc ca, pe această cale, să vă mulțumesc tuturor celor care ați fost alături de mine și de familia mea la mijlocul săptămânii trecute. Doresc să le mulțumesc tuturor celor care au fost lângă mine la Calafat, cât și celor care s-au gândit la mine și la familia mea. Vreau să le mulțumesc prietenilor care m-au susținut într-o situație extrem de grea, foștilor mei colegi, celor care fac parte din marea familie a sportului. Mulțumirile mele mass-mediei pentru înțelegere și decență, în mod special reporterilor și cameramanilor aflați la Calafat care au înțeles că situația în care sunt nu îmi permite să fac declarații și comentarii. Vă mulțumesc pentru respectul pe care mi l-ați arătat încă o dată”, a declarat Gheorghe Popescu.

Tatăl fostului fotbalist Gică Popescu a fost înmormântat, joi după-amiază, în cimitirul central din Calafat, în prezența a peste 800 de persoane, la funeralii fiind prezenți zeci de foști fotbaliști, între care Gheorghe Hagi, Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Rodion Cămătaru.

Gică Popescu a ajuns la Calafat joi dimineață, după ce comisia de la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat, i-a admis cererea și i-a acordat o permisie de 24 de ore pentru a participa la înmormântarea tatălui său.

Constantin Popescu, tatăl lui Gică Popescu, în vârstă de 71 de ani, a murit marți dimineață, în urma unui infarct.

Luminița și Gică Popescu au transmis, marți, un scurt comunicat agenției MEDIAFAX, în care cereau reprezentanților mass-media „să dea dovadă de înțelegere” și să le acorde „liniștea și decența cuvenite”, după decesul lui Constantin Popescu, tatăl fostului fotbalist.

Gică Popescu este încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde ispășește pedeapsa de trei ani, o lună și zece zile de închisoare în dosarul transferurilor de jucători.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa